amilenism - Romanian Times

Pierdere în greutate shelby township mi, Octombrie Oferta: Lista de Câștigători! - Totalizator

Conținutul

    Duminică, 05 iulie Ultimul update Duminică, 05 iuliePrefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, şi familia acestuia, inclusiv un băiețel în vârstă de doar 9 luni, sunt infectați cu coronavirusinformează Agerpres.

    pierdere în greutate shelby township mi

    După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo-amigdalită. Rezultatul a venit în după-amiaza de 4 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat şi eu, şi soţia mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici.

    pierdere în greutate shelby township mi

    În cursul acestei dimineţi, ne vom interna cu toţii la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Acesta i-a îndemnat pe toţi clujenii să fie responsabili.

    pierdere în greutate shelby township mi

    Vreau să îi îndemn încă o dată pe toţi clujenii să fie responsabili, să se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existenţa acestui virus — să se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmaţii.

    Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum, şi sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă!

    pierdere în greutate shelby township mi

    Vă doresc tuturor multă sănătate şi succes în tot ceea ce faceţi. Citeşte şi:.

    pierdere în greutate shelby township mi